Maricica/Nicoleta ne astepta la micul dejun... asa ca ma prezint cu pofta mare de un fredo la crashma Marianna (de aici ii ziceam noi fetei maricica, pe ea de fapt o chema Nicoleta... nevermind). Comand un fredo, insa Ciocoleta mea se intoarce dupa 5 minute sa-mi spuna ca bucatareasa lor nu stie face fredo, da’ imi face o cafea greceasca daca vreau... bun si asa, nici o problema. Mai stau 5 minute, dupa care vine iar fata sa-mi spuna ca totusi imi face fredo, numai sa-i spun eu cum. Vazusem eu cam ce face barista sa iasa un fredo insa aveam mari indoieli ca mamaitzele de la bucatarie puteau reproduce procesul. Si mare dreptate am avut, ca mi-a adus o cafea fierbinte cu doua cuburi de gheata in ea. Si-o baclava din partea casei. Mananc repede si-o sterg sa caut crocsaria, ca de 3 zile is in adidasi si nu mai suport – ma bazasem pe presupunerea ca marina Alimos e marina adevarata, cu magazine si tot ce-i trebuie unei marine, inclusiv crocsarie, insa nu, ma inselasem asa ca acuma musai trebuia sa-mi iau crocsi ca nu se mai putea.
Gasesc crocsaria, insa vorba lui skipper: da, dar nu! Era crocsaria originala, cu slapi facuti de mana, artizanal, de domnul Crocs in persoana, din plastic natural, crescut la el in spatele casei, ca altfel nu inteleg de ce putea fi 45 de euroi o pereche... nu-i nimic, e mare Milosul, mai caut... si gasesc pina la urma, la pretul exorbitant de 7.5 euro perechea mult visata de crocsalai albastrii. Problem solved.
Mai fac ceva pozutze, mai cumparam una alta, 50 de beri ca nu se stie niciodata cind o luam spre Creta si tiptil-tiptil se face ora de plecare, o luam spre... nu mai stiu spre ce o luam, cred ca am avut un plan care s-a schimbat pe drum, in orice caz deja era tarziu sa o mai luam spre Creta. Iesim din golful mare din Milos si incepem un slalom printre insule, Kimolos, Polyaiogos si alte stanci si stanculitze.
Plaja in Milos
E vreme buna, numai bine pentru niste exercitii, asa ca facem un mic exercitiu de acostat barca in mijlocul marii, cu chila la o stanca. Exercitiu oarecum involuntar, rezultat din confuzie maxima si intrebari ajutatoare de genul: acuma printre care doua insule vrem noi sa trecem, printre aia si aia, sau printre aia si aialalta? Da' nu-i cam mica apa, de ce mergem noi pe aici? Care e aia? Care e aialalta? Nu e cam mica apa aici? La care raspunsul venea implacabil, sub forma de intrebare: printre care insule trebuie noi sa trecem? Ce insula e aia pe care o vezi acolo? Si, ce insula ar TREBUI tu sa vezi acolo? Da ce-are asta cu apa? Care e mica rau? Asta era o conversatie intre 8 oameni, nu se stia clar cine pe cine intreaba, cam toata lumea intreba si raspundea cine voia sa se faca util... skipperi aveam, chiar prea multi. Edi era cu misiune la sonar, citea adancimea: 10. 7. 8. 7. 5. 4. 3. 2. Bai e mica apa! 2 jumate. 1 (barca are 2 metri pescaj, insa sonarul masoara de la chila nu de la suprafata apei). Nu e cam mica apa? Incotro ar trebui sa o luam? IN STANGA? De ce, ca acolo e mica apa? Nu mai bine in dreapta, unde nu e mica? Da, da' ce insula e aia?!? 1. 0,5. BUF!. 0. ZERO. ZERO!!!! Gata, am inteles, e zero, s-a simtit deja! Emotii mari, am pus barca pe o stanca. Afara e soare, nici un nor pe cer, coafura rezista, noi santem pe-o stanca precum cioara in varful parului. Buna treaba. Toata lumea in cockpit, aliniati la pupa sa se ridice barca de pe stanca (nu se ridica nici un milimetru). Dam inapoi, dam din bowthruster, pina la urma ne desprindem si o luam inapoi. Skipper-training de toti banii, am vazut si cum se pune barca pe stanca si cum se ia de acolo, mergem voiosi mai departe.
Incepe sa bata si ceva vant, ridicam velele, vantul cade, dam jos velele, incepe iar, ridicam velele, distractie mare. Ajungem in dreptul insulei Folegandros unde observam fenomenul de paclitza (o sa ii las pe cei care se pricep mai bine sa explice acest fenomen complex. Pe scurt, nu e de bine). Avem de luat o decizie: ori dam jos velele si mergem mai aproape de insula unde, conform fenomenului de paclitza, e vant cam tariceanu, ori lasam velele ridicate si mergem mai spre larg, sa ne bucuram un pic de vant. Decizie unanima: spre larg, toate panzele sus. Zis si facut, dam jos velele si o luam spre insula. Vantul vine in rafale peste insula, urmarim relieful sa ghicim pe unde am merge noi daca am fi molecule de vant... (cica pe acolo ar fi vantul mai tare) ni se confirma teoria, moleculele o iau pe unde credeam si noi si ne intampina cu rafale de 35 de noduri. Rezistam, insa deja e cam tarziu si ar trebui sa ne tragem la adapost, asa ca o luam spre un golf in Folegandros care pare protejat de sud-vest. Ajungem in golf, e protejat si nu prea, vantul vine in rafale peste insula, a naibii moleculele alea de vant cum stiu ele sa vina exact unde vrem noi sa ancoram. Nu reusim sa acostam in vant de 25 de noduri, asa ca ancoram in golf, de mai multe ori ca sa fim siguri ca e bine, in cele din urma reusim sa ne gasim o pozitie, se lasa seara, ne linistim, mancam chiftele si sarmale din conserva, intaritoare si punem de-un cart la ancora. Carturi de doua ore, cite doi sa nu ne fie urat. In speranta ca o sa fur niste somn inainte sa intru in cart, ma culc in cabina prova. Idee nu grozava fiindca simti cum trage lantul ancorei de parca il ai legat de git, insa alt loc mai liber nu era. Noaptea trece cu bine in ciuda rafalelor, ancora e beton, in carturi se mai canta la chitara, mai da-o in ma-sa ma Florio, ne trezim fresh si dornici de fredo.
Luam binoclul, identificam niste terase la mal si stam cu ochii pe ele – la aia cu mese galbene apare o tanti care pune ceva pe mese, aia e, let’s go. Acostam, sau aproape acostam la cheu, cind apare un jandarm (astia apar numai cind n-ai nevoie de ei), nu ne da voie sa acostam ca vine ferry. Ce-o fi avut ferry cu acostarea noastra nu e clar, ca noi sintem in alta parte, insa nu te pui cu organu si ne intoarcem cuminti la ancora. Dupa ce pleaca ferry mai incercam o data, iar nu reusim, iar jandarmu', nu e clar ce vrea de data asta insa nu mai insistam, mai da-o in ma-sa cu ferry-ul tau, injuram in toate limbile si plecam fara fredo spre Paros.
Ca sa nu ramana echipajul frustrat de lipsa de fredo inventez un frappe fara gheata, irlandez, spiritele se inalta, la fel si velele, mergem putin la vant, dar nu mult, se stie deja modelul. Ajungem in Paros fara incidente majore (au fost unele minore dar mai las si pe altii).
Deci, pa!Jumate de echipaj plecand pe ferry "into the sunset"
Ne luam ramas bun de la jumate de echipaj – Florio, Cosmin, Ionut, Catalin, Edi. Raman singur in cabina, ce lux! Urmeaza doua zile grele in Paros...
