Recenzie Beneteau Oceanis 361 clipper

Daca are o vela cat o batista sau daca e Soimul Maltez, aici e marina!
Avatar utilizator
parshulea
Hauptgefreiter
Hauptgefreiter
Mesaje: 61
Membru din: Mie Apr 20, 2011 11:35 pm

Recenzie Beneteau Oceanis 361 clipper

Mesaj necitit de parshulea »

Daca tocmai am terminat o tura cu barcuta asta si pentru ca ne-a placut mult, am zis sa facem un review. Ne-am dat o saptamana, in diverse aluri, cu vant pana la forta 6. Am avut si pasaje fara vant suficient, in care am mers la motor sau la motor combinat cu vele. Barca cu care am fost era construita in 2000 si acum apartinea unui tip - se vedea de la o posta ca era barca de proprietar. Noi am luat-o prin Royal Eagle Yachting dar urmele de stikere de pe ghiu dezvaluiau un Vernicos, poate au mai fost si alti

Date tehnice pe scurt:
Hull Length : 10.80 m
Hull Beam 3.83 m
Draught: Shallow : 1.53 m
With centreboard 1.30 m
Clearance Height 15.10 m
mai multe : aici

Functionalitate si confort

PRO
Platforma de baie cu scara cinstita, rabatabila, (fara figuri telescopice ca la bavarie). Dus cu apa calda/rece.

Cockpit bine proiectat. Consola centrala cu instrumente de navigatie si control pentru motor si 2 suporturi de pahare. La timona se poate sta comod asezat pe banca. Bancutele sunt inclinate si exista o protuberanta in podeaua cockpitului sa sprijini picioarele cand mergi bandat. In plus, formele spatarului sunt excelente, se poate sta minunat intins. Masa este rabatabila si extensibila.
Toate manevrele mobile sunt aduse in cockpit, si sunt usor accesibile. Are 4 lockere - unul adanc in spate, doua sub banchete si unul dedicat pentru butelii.

Interior cu aspect general bun, solid, neplasticos. Peretii sunt placati cu placaj de lemn, probabil pentru o termoizolatie mai buna. Mi-a placut ca ai in permanenta de ce sa te tii. Dulapurile si sertarele au un sistem de inchidere cu o clapeta in gaura - mergeau perfect, si nu te agati in ele (totusi spatiile sunt mici si asta conteaza), de asemenea, in acelasi scop la usi nu sunt clante ci un soi de butoane.
Am utilizat o cabina din spate (sunt simetrice st./dr.) - dimensiunea patului mi se pare ok pentru 2 oameni. Se poate urca in pat acceptabil, avand in vedere ca doua treimi din lungimea patului este sub locker. Cabina din prova nu am utilizat-o dar pare ok.
Bucataria este mica dar functionala. Chiuveta avea si alimentare cu apa de mare, cu pompa la pedala. Frigierul raceste bine si are si un mic congelator, cu care poti aduce in timp scurt 2 beri la temperatura optima.
Masa de navigatie are lumina rosie separata de restul becurilor din interior, utila pentru mers noaptea. Panoul electric este simplist si intuitiv, fara farfaslacuri.
Buda este de asemenea bine conceputa si destul de mare pentru un 36; mi-a placut ca dusul cu bancuta si baterie separata (nu scoti para de dus cu matzul din chiuveta). In podea sunt doua scurgeri pentru un drenaj mai bun al apei.

Ancora. Vinciul electric este rapid - adica da repede drumul la lant, chestie care este utila la parcari de Grecia, mai ales cand te bate vantul ca poti sa prinzi viteza cu spatele. Este de apreciat ca lantul curge destul de cuminte si ordonat in putzul lui, nu se aduna cand ti-e lumea mai draga.,

Navigatie
Din pacate indicatorul de vant nu functiona cum trebuie, asa ca toate aprecierile cu privire la viteza vantului sunt subiective.
Modelul pe care l-am avut, avea furling main si genovez.
Prima surpriza placuta a fost faptul ca barca urca strans in vant. A doua zi, cu vant constant de ~20 noduri si rafale ~25 am mers cu ceva mai mult de o jumatate de randa si foc 80%, primind vantul real si valurile din fata traversului. Am putut inregistra in mod constant un SOG peste 7, si 8 si ceva in rafala. Probabil era loc de mai multa randa, dar am preferat sa ne tinem mai departe de limita deoarece randa se rula relativ greu (in mare parte din pricina paramei de la roll care parca era apretata). In tot cazul in configuratia asta, barca era destul de usor de controlat si banda un pic mai mult de 15grade.
Am mers de asemenea cu vant si val din spate. La un vant de 15, max 20, cu toate velele sus in fluture sau alura de vant larg, era foarte placut. Barca face surfing excelent, si este usor de guvernat. Am inregistrat un SOG intre 6 si 7, cu maxime de 8.5 la coborarea de pe val.
Am avut ocazia sa mergem si cu vant de 10-15, din travers, pe mare calma, cu pilot automat - navigatie care merge foarte bine cu bere.

Cu motorul (Yanmar), la 2000 RPM, barca merge cu 5-5.5, in functie de cum ia valurile. Pe mare ca balta merge cu 6. Consumul declarat, care s-a potrivit destul de bine este de 1.6l/h la 2000.

CONTRA

1. Intrarea din cockpit in cabina avea un prag inalt care lovea nemilos la fluierele picioarelor. Faptul ca era inalt nu era neaparat rau si il inteleg, dar era subtire rau si cu o sina de aluminiu in care intra usa. O sa-mi mai amintesc cateva zile bune de asta :).
2. Spray-hood-ul avea plasticul transparent foarte jos. In combinatie cu bimini-ul nu vedeai nimic din vele si aproape nimic in fata. De aceea nu l-am folosit decat legati la cheu sa ne aparam de vant. Asta este o problema nasoala daca ai ghinion de bulau.
3. Intrerupatoarele de la lumina din interior sunt ascunse. Trebuie sa treaca cateva zile sa le gasesti fara lanterna.
4. Barca asta avea pilot automat cu fulie pe timona. De departe nu este cel mai responsiv si stabil pilot din cate am vazut. Atat motorul (undeva in dreapta timonei, pe podea) cat si panoul de control al acestuia (pe consola, dar la 20cm de la podea, ca sa li vezi doar in genunchi) aveau o pozitie nefericita.
5. Traverele focului nu aveau controale din cockpit. Trebuia sa mergi pe bord ca sa le fixezi limitatorul.
6. Barca nu avea instalat un lifeline din cockpit pana in fata (dar asta nu e vina modelului, se poate pune oricand)
7. Bucataria poate fi considerata mica mai ales de catre oameni plecati la feelgood. Dar sa fim seriosi e un 36.
Nu aveţi permisiunea de a vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj.

Florio
Kapitän zur See
Kapitän zur See
Mesaje: 1159
Membru din: Mie Apr 20, 2011 1:36 pm
Localitate: Bucuresti

Re: Recenzie Beneteau Oceanis 361 clipper

Mesaj necitit de Florio »

Asta da recenzie ! :)
Plusurile sunt consistente, minusurile sunt marunte si de nuanta. In orice caz, ma asteptam ca Benneteau sa faca o barca buna.

Vad ca voi va antrenati asiduu pentru o eventuala retragere din lumea vulgara, la un trai pe barca. Altfel nu plecati asa, singurei, ca doi porunghei :) .

Avatar utilizator
parshulea
Hauptgefreiter
Hauptgefreiter
Mesaje: 61
Membru din: Mie Apr 20, 2011 11:35 pm

Re: Recenzie Beneteau Oceanis 361 clipper

Mesaj necitit de parshulea »

Mi-am mai amintit niste chestii:

La ancorare, trebuia sa fi atent cand dai ancora jos din consola ca avea tendinta sa loveasca in prova.

O alta chestie care merita mentionata este ca pe rafale, barca devenea teribil de ardenta. De fapt, au fost situatii cand mergeam cu mana pe scota randei ca sa putem descarca si char am facut-o de cateva ori. Mi se pare bizar ca am mers cu randa tertarolata puternic si foc aproape intreg si chiar si asa era ardenta. O explicatie pe care mi-o dau este ca la rafala barca se inclina pana intr-un punct unde safranul (unul singur) nu mai era prea eficace, chiar si cu timona in banda. Astfel nu puteai contracara tendinta barcii de a intra in vant, decat descarcand oleaca din dansul.

Florio
Kapitän zur See
Kapitän zur See
Mesaje: 1159
Membru din: Mie Apr 20, 2011 1:36 pm
Localitate: Bucuresti

Re: Recenzie Beneteau Oceanis 361 clipper

Mesaj necitit de Florio »

parshulea scrie:Mi-am mai amintit niste chestii:

La ancorare, trebuia sa fi atent cand dai ancora jos din consola ca avea tendinta sa loveasca in prova.

O alta chestie care merita mentionata este ca pe rafale, barca devenea teribil de ardenta. De fapt, au fost situatii cand mergeam cu mana pe scota randei ca sa putem descarca si char am facut-o de cateva ori. Mi se pare bizar ca am mers cu randa tertarolata puternic si foc aproape intreg si chiar si asa era ardenta. O explicatie pe care mi-o dau este ca la rafala barca se inclina pana intr-un punct unde safranul (unul singur) nu mai era prea eficace, chiar si cu timona in banda. Astfel nu puteai contracara tendinta barcii de a intra in vant, decat descarcand oleaca din dansul.
Sau aveati un genovez mare, poate 140% . Caz in care odata cu tertarolarea randei ar fi trebuit echilibrata si suprafata genovezului, rulandu-l .

Avatar utilizator
parshulea
Hauptgefreiter
Hauptgefreiter
Mesaje: 61
Membru din: Mie Apr 20, 2011 11:35 pm

Re: Recenzie Beneteau Oceanis 361 clipper

Mesaj necitit de parshulea »

pai un genovez prea mare in comparatie cu randa, ar trebui sa faca barca mai moale, nu mai ardenta.

Florio
Kapitän zur See
Kapitän zur See
Mesaje: 1159
Membru din: Mie Apr 20, 2011 1:36 pm
Localitate: Bucuresti

Re: Recenzie Beneteau Oceanis 361 clipper

Mesaj necitit de Florio »

Asa credeam si eu.
In practica mi se intampla asa cum ti-am spus. Daca nu reduc genovezul, la rafale puternice in vant strans imi da ardenta, la fel ca randa. Mi-am explicat asta datorita suprafetei mari care ajunge mult in spatele catargului. Asta poate aduce centrul de efort al velelor in spatele centrului de rezistenta laterala, ceea ce da ardenta.
In practica e mai simplu decat in discutii: ajustezi velele si vezi raspunsul barcii. :) Daca el e ca in carti, e bine. Daca e altfel decat in carti... e iar bine. Il adaugi la experienta.

P.S.
Imi sta in minte prefata cartii lui Ivar Dedekam, "Navigatia cu vele si reglarea greementului" : "Desi principiile si detaliile furnizate in aceasta carte izvorasc din experienta si studiu aprofundat, autorul nu garanteaza ca recomandarile corespund oricaror situatii practice" .

home made
Hauptbootsmann
Hauptbootsmann
Mesaje: 332
Membru din: Joi Apr 21, 2011 8:54 pm

Re: Recenzie Beneteau Oceanis 361 clipper

Mesaj necitit de home made »

cauzele pot fi multe:pozitia straiului prova unde banuiesc ca era rollfock-ul(prea spre pupa)pozitia catargului gresita(prea spre pupa)alinierea catarg-derivor gresita,reglarea sub vele incorecta(asta depinde de ce-l ce conduce barca).c-am astea ar fi cauzele dar....din constructie,velierele de obicei sint facute sa fie putin ardente.

Florio
Kapitän zur See
Kapitän zur See
Mesaje: 1159
Membru din: Mie Apr 20, 2011 1:36 pm
Localitate: Bucuresti

Re: Recenzie Beneteau Oceanis 361 clipper

Mesaj necitit de Florio »

home made scrie:cauzele pot fi multe:pozitia straiului prova unde banuiesc ca era rollfock-ul(prea spre pupa)pozitia catargului gresita(prea spre pupa)alinierea catarg-derivor gresita,......
Toate astea sunt excluse Nicule. Barca e facuta de Benneteau :) .
E doar o situatie aparte cauzata de alura vantului si echilibrarea velaturii .

Avatar utilizator
sss
Oberstabsgefreiter
Oberstabsgefreiter
Mesaje: 141
Membru din: Mie Apr 20, 2011 6:01 pm

Re: Recenzie Beneteau Oceanis 361 clipper

Mesaj necitit de sss »

Asta se cheama gaz pe foc?

Florio
Kapitän zur See
Kapitän zur See
Mesaje: 1159
Membru din: Mie Apr 20, 2011 1:36 pm
Localitate: Bucuresti

Re: Recenzie Beneteau Oceanis 361 clipper

Mesaj necitit de Florio »

sss scrie:Asta se cheama gaz pe foc?

Da, cred ca e ultima sarja de gaz pe care o toarna pe foc Ionii pozitivi, in sezonul asta.
Halal de ei si sa mai faca de-astea ! :)

Scrie răspuns