Miniporturi in Delta

Locuri pe unde am fost: sfaturi, recomandari, atentionari, tepari

Re: Miniporturi in Delta

Mesaj necititde Florio » Lun Oct 23, 2017 7:51 am

skipper scrie:Acum si la Calarasi. De ce nu, Dunarea e mare, poate duce!

Realizarea portului turistic pe malul Borcei prinde contur la Călăraşi. Consilierii judeţeni au aprobat repartizarea din excedentul bugetar al anului 2016, 120.000 de lei pentru realizarea studiului de fezabilitate, taxe şi avize.
Pentru realizarea proiectului, estimate la aproximativ 6 milioane de euro, preşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă a purtat discuţii, în primăvara acestui an, cu ministrul Turismului, Mircea Dobre. Cei doi au purtat discuţii pe marginea proiectului „Port turistic de agrement la malul Borcei”, fiind prezentate toate informaţiile privind locaţia investiţiei, dar şi fondurile necesare. „Îmi place proiectul de la Călăraşi, îmi place ceea ce gândiţi pentru revitalizarea zonei şi vă aştept cu depunerea documentaţiei pentru începerea obiectivului”, a spus ministrul.
Realizarea unei căi navigabile între Călăraşi şi Silistra
“Împreună cu Ministerul Turismului a fost găsită sursa de finanţare pentru a realiza proiectul ,,Port de agrement”, privind dezvoltarea braţului Borcea, prin accesarea Hotărârii de Guvern 120/2010. Intenţionăm, de asemenea, dezvoltarea şi reabilitarea digului, care face legătura dintre Parcul Central şi portul de agreement. Acest proiect, pe lângă realizarea digului, mai are în vedere realizarea unei căi navigabile între Călăraşi şi Silistra, prin achiziţionarea a două ambarcaţiuni pentru pasageri. Tema de proiect a fost depusă la data de 15 mai, la BRCT, şi, dacă vom fi selectaţi, vom putea depune studiul de fezabilitate. În prima etapă va fi depus proiectul pentru portul de ambarcaţiuni, după aceea vom merge pe consolidarea malului şi pe realizarea căilor navigabile între Călăraşi şi Silistra, iar în etapa a treia, a patra şi a cincea vom identifica şi lucrurile de utilitate publică”, a explicat Eduard Grama, director adjunct la Direcţia de Dezvoltare din cadrul CJ.
Evaluarea proiectelor finanţabile
La nivel local, autorităţile au trecut prin şedinţa de Consiliu Judeţean din martie 2017 proiectul hotărâre privind darea în administrarea Consiliului Judeţean Călăraşi a unui imobil – teren în suprafaţă de 1493 mp, situat în intravilanul municipiului Călăraşi, cuprins între Braţul Borcea şi pădurea adiacentă DN3, pentru realizarea Proiectului ,,Dezvoltarea zonei turistice Braţul Borcea – Călăraşi”, având ca obiectiv principal dezvoltarea unui port turistic. Aleşii locali spun că atât CJ cât şi Primăria Călăraşi nu pot susţine sumele necesare proiectului, motiv pentru care s-a cerut sprijin guvernamental. “În urma solicitărilor Ministerului Turismului cu privire la proiectele de dezvoltare turistică la nivelul judeţului nostru, portul turistic de agrement se încadrează în criteriile stabilite de minister şi va putea intra în evaluarea proiectelor finanţabile”, spun reprezentanţii CJ.

Imagine
Doamne ajuta-ne!

Întâi am vrut să văz unde au de gând să poziționeze minunea. Că o cupolă de sticlă cât centrul Călărașiului, oricum nu e veridic să ridice cineva, de când cooperativa ”Sere și solarii” a fost falimentată :) .
Dar să zicem că sunt eu neîncrezător de la prima privire, fără temei.
Am privit poza futuristă și greu de înghițit pentru cine are un minim habar de investiții: O seră uriașă, un far-colosul din Rhodos, un bazin portuar și nește parcele cu boșcheți, ca să dea bine la spații verzi.
Adică ce aș face eu pe genunchi, într-o juma” de oră de Archicad, de foarte proastă inspirație.
Mai jos citesc: ”Aşa arată în viziunea studenţilor la arhitectură zona portului, în cadrul unui proiect de regenerare urbană”.
A, așa se explică. Dacă lucrează cu studenți, atunci e investiție serioasă :) :)
Au regenerat urbea! :)
Florio
Kapitän zur See
Kapitän zur See
 
Mesaje: 1148
Membru din: Mie Apr 20, 2011 1:36 pm
Localitate: Bucuresti

Re: Miniporturi in Delta

Mesaj necititde skipper » Lun Oct 23, 2017 1:12 pm

Acu vreo 10 ani si mai bine subtsemnatul a scris minunea de proiect Parc Danubius.
Praslea si merele de aur e nimic fata de ce-a scris je acolo.
Rupeam muntii turismului european.

Cand scrii proiecte din astea de 16 mil de eurones iti trimit aia valuri de evaluatori.
La un moment data venit unul de era economist la Sorbona. Plus alte centuri negre si 10 dani in analiza socio-economica.
A venit la Calarasi sa vada locul crimei. N-am putut sa-l ducem in balta ca nu s-a putut debarca acolo, era putin Dunarea umflata.
A disecat cifra cu cifra, nu i-a scapat nimic. Pana la urma o singura problema i-a ramas s-o agate: costul tantarilor.
Ca cat costa sa starpim tantarii si daca e eficac dpdv socio-economic.
Nasol: nu te pui cu prostul ca are minte odihnita si hdd-ul liber, eu imi facusem temele bine inainte: gasisem primul element din baza de calcul intr-un studiu al Bancii Mondiale: cati tantari inteapa cati oameni in cat timp cu cate boli rezultante. Imbatabil, nimeni nu poate contesta pretul tantarilor daca WB dixit, e ca dogma la catolici.
O mica problema a fost la al doilea elemnt: cat costa internarea in Spitalul din Calarasi. Cu interventii am obtinut o cifra.
Studiul beton, a zis Sorbona.
A plecat, a raportat pozitiv.

De-abia asta m-a pus pe ganduri. Clar trebuia s-o furam dar nu stiam de unde.
Peste 6 luni ne cheama la minister: pe mine si pe portbagajul. Toata documentatia proiectului cu schite si desene (decat preliminare, decat) era exact un portbagaj de Solenza.
Sala plina de popor: experti si de la noi si de la UE. O luam de la capat cu verificat calcule. Aveam un IBM din ala cu radiera in loc de soricel.
Iar le da cu plus.
Si mai verifica. SI tot cu plus.
Zice: analiza de risc cum ati facut-o ca noua nu nu e clar?
Moi: am cumparat soft dedicat si am facut simulari Monte Carlo. Mii de scenarii.
Zice: putem vedea si noi?
Moi: mais oui. Dar va tine Excelul?
Exista niste add-onuri in Excel cu care, chiar fara sa intri in macro cu VBA, poti face mii de simulari si extragi rezultatele sub forma de grafice in multe culori.
Le-am arata cum am facut, ce variabile am variat, ce rezultate au iesit, care erau probabilitatile asociate, n-au carait.
Se potolisera.
Mi-am dat seama ca nu e de bine.
La sfarsit se ridica unul din ei, buric de pamant, roman neaos de-al nostru si zice:
- domnule, nu-ti dai seama ca nu se poate ca primul pod pietonal peste Dunare sa se faca in Romania?

Acu stiti bancul ala cu doctorul cu vestea buna si vestea rea?
Asa si la Danubius park.

Se duce unul la doctor sa-i spuna ala rezultatele analizelor.
Doctorul catre victima: dom'le, am o veste =buna si una rea.Vestea rea e ca ai cancer galopant si mori in doua luni.
Vestea buna e ca mi-a intrat fiul la facultate!

Asa si noi:
Vestea proasta e ca proiectul s-a dus pe apa Borcei, vestea buna e ca mi-am luat Matiz. Nou nout. Verde brotac.
C-asa-i in tenis!
Ubi allii finiverant, inde incipimus nos!
Rating: 20%
 
Avatar utilizator
skipper
Flottillenadmiral
Flottillenadmiral
 
Mesaje: 2478
Membru din: Mar Apr 19, 2011 7:35 pm
Localitate: Bucuresti

Re: Miniporturi in Delta

Mesaj necititde Florio » Lun Oct 23, 2017 3:40 pm

skipper scrie:Acu vreo 10 ani si mai bine subtsemnatul a scris minunea de proiect Parc Danubius.

Acu”, privind în nume personal, nu pot spune că văd dezvoltarea turistică a Călărașiului, indiferent de țânțari și de punerea în valoare a ruinelor istorice de pe insula din proximitate. Doar dacă se face un stabiliment care să concentreze tripourile și femeile cu condicuță din sud-estul țării.
În rest înțeleg perfect situațiunea cu matizul meeting-ul și portbagajul de hârțoage. Când am proiectat Zona Liberă Brăila am avut exact un portbagaj full și bancheta din spate. Doar să semnez totul, mi-a luat cât de-o zi de lucru de bugetar: de la 9 dimineața până la orele 16 :)

P.S:
Măcar Zona Liberă Brăila s-a construit, cu toate clădirile proiectate. Deși nu știu cât le-a folost :)
Florio
Kapitän zur See
Kapitän zur See
 
Mesaje: 1148
Membru din: Mie Apr 20, 2011 1:36 pm
Localitate: Bucuresti

Re: Miniporturi in Delta

Mesaj necititde skipper » Lun Oct 23, 2017 3:55 pm

Mare lumea asta mica!
ZLB mi-a folosit mie! Nu mi-a intrat plodul la facultate dar de acolo mi-am luat un Matiz mai mare!
Ubi allii finiverant, inde incipimus nos!
Avatar utilizator
skipper
Flottillenadmiral
Flottillenadmiral
 
Mesaje: 2478
Membru din: Mar Apr 19, 2011 7:35 pm
Localitate: Bucuresti

Anterior

Înapoi la Destinatii

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron