OAMENI PE APA

Despre calatoriile altora, celebri sau mai putin celebri
Solitaire
Stabsgefreiter
Stabsgefreiter
Mesaje: 90
Membru din: Joi Iun 23, 2011 2:44 pm

OAMENI PE APA

Mesaj necitit de Solitaire »

Una din cele mai mari satisfactii ale vietii pe apa este intalnirea cu oameni deosebiti in destinatii improbabile. Sunt convins ca in final, dupa o viata traita pe mare cele mai frumoase amintiri sunt legate de acele caractere exceptionale cu care te intalnesti si cu care iti impletesti destinul de calator pentru o vreme. Unele prietenii sunt incendiare si intense, pentru ca unui calator ii sta bine cu drumul si mai devreme sau mai tarziu toti isi urmeaza cursul lor independent.
Am sa va spun o scurta poveste despre doi solo sailors, Marcello and Michele, doua caractere complet diferite dar la fel de interesante.
Marcello este un Milanez dintr-o familie de aristocrati, un barbat frumos la vreo 40 de ani, surfer, cu mustata si cioc a la Don Juan, par ars de soare cu carlionti grei, six pack and the works. El navigheaza singur acum in jurul lumii intr-un yacht italian de 49 de picioare. A facut charter vreo 2 ani in Med, si-a platit barca si a plecat apoi singur sa caute acel val magic, ca toti surferii. Marcello, Mastroiani cum l-am botezat noi in NZ, are si un simt al umorului si un sarcasm romanic care-i face compania placuta si interesanta. Un lucru care mi-a placut la el este ca desi are o experienta de viata relevanta si e departe de a fi ignorant, el se abtine de la orice fel de prejudecati si nu-i este frica sa spuna "nu stiu" la multe opinii. In stilul surferilor, filozofia este, "one day at a time," filozofie aplicata si pe mare. El pleca spre Fiji, dar inca nu facuse rost nici de harti nici de ghiduri, dar in timp ce-si rula Drum tobacco pe foitele de orez, zambea cu o incredere de sine fascinanta. Dupa vreo doua sticle de vin rosu, se arunca dansand in cabina lui, in timp ce pregatea un suco rosso pentru preteni. Desi avea 4 cabine in yachtul lui de aproape 50 de picioare, abia aveai loc sa calci inauntru pentru ca ambarcatiunea era incarcata cu 6 surfboards, 2 windsurfing boards, o bicicleta, un surfkite si un parasailer.
Intr-o zi a disparut si nu l-am mai vazut o saptamana. Cand a aparut din nou la Marina Cafe era ca si cum n-ar fi plecat vreodata. A zis ca si-a mutat 10 mile mai la vest ca a detectat un wireless gratuit cand mergea cu dinghy-ul sau spre tarm si avea laptopul pornit.
Michele pe de alta parte era un om de rand care a lucrat intr-o fabrica de vopsele in Ravena. Arata asa cum arata un muncitor simplu la noi, modest dar cu un bun simt extraordinar, tacut si rezervat, dar in acelasi timp de o caldura "moldoveneasca" ca sa spun asa. Mergeam cu Flavio spre mal cand am vazut corpul rosu de otel inaintand spre ancoraj. Pe stern scria ALTROVE (Another Place) si mi-a placut instantaneu pentru ca mi-a amintit de Joshua a lui Moitessier. L-am lasat sa ancoreze si dupa o bere cu Flavio pe terasa de la Opua Cruising Club ne-am reintors si am ciocanit pe deck la ALTROVE. Imediat a sarit Michele pe deck cu mana intinsa si un zambet generos.
Am aflat mult mai tarziu povestea lui, dar i-am spus de la inceput lui Flavio ca baiatul asta va fi un prieten bun in viitor. Am umblat destul prin lume ca sa recunosc din primul moment oameni de calitate. Dar a trebuit sa muncesc din greu sa-l fac pe Michele sa-si deschida sufletul. Dupa multe seri magice sub Steaua Sudului, cu vin si Pasta Matriciana, cu Irish Coffee si Captain Morgan, cu cantece, ras si plans, Michele a devenit un fratello pentru mine.
Michele a lucrat 20 de ani la acea fabrica de vopsea care i-a otravit sangele. Diagnosticul de leucemie a fost primit cu scepticism iar doctorul i-a spus ca are mai putin de doua procente sanse sa supravietuiasca, pentru ca acele chimicale s-au instalat permanent in venele lui. Dar el s-a hotarat sa dea totul pe o carte, si s-a bagat in chemo cu toata inima. A eliminat orice fel de gand negativ din mintea sa, si doar asta este fenomenal de greu, chiar si cuvinte cum sunt "nu pot" au fost eliminate din vocabularul sau. Nici o depresie, nici un gand de moarte, ci doar un singur tel, sa cumpere un yacht si sa plece in lume. Dupa 6 luni de chemo intens si dureros, Michele a ramas la 50 de kg si fara par dar printr-un miracol cancerul a disparut. 6 luni mai tarziu a plecat din Ravena.
Doi ani mai tarziu si doua treimi din glob acoperite cu ALTROVE, a calcat pe Nerissa cu o sticla de rom in mana si acelasi zambet mare de om care apreciaza fiecare secunda din a sa doua viata.
Marcello e undeva la sud de Fiji, surfand pe reef langa Musket Cove. Nu stie unde si cand va pleca de acolo.
Michele dupa o problema cu motorul pe care am rezolvat-o amandoi, l-a urmat si am inteles ca prinde giant lobster pe Minerva Reef.
Undeva, candva, cursurile noastre se vor intersecta din nou.

Litovoi
Oberstabsgefreiter
Oberstabsgefreiter
Mesaje: 131
Membru din: Joi Mai 12, 2011 9:37 pm
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: OAMENI PE APA

Mesaj necitit de Litovoi »

viata
De ce oamenii îşi pierd timpul cu lucruri care nu le folosesc după moarte?

Avatar utilizator
Pilgrim
Obergefreiter
Obergefreiter
Mesaje: 40
Membru din: Sâm Apr 23, 2011 2:38 pm
Localitate: Arad
Contact:

Re: OAMENI PE APA

Mesaj necitit de Pilgrim »

libertate
Go sailing... keep it simple!

Avatar utilizator
skipper
Flottillenadmiral
Flottillenadmiral
Mesaje: 2579
Membru din: Mar Apr 19, 2011 7:35 pm
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: OAMENI PE APA

Mesaj necitit de skipper »

Poate ca cea mai mare bucurie pe care o poti gasi cu barca drept instrument (l'avion est un util) nu sant locurile nemaipomenite, pasajele de legenda, trandavia dulce, ci oamenii care iti tot ies in cale ca presarati de o mana nevazuta dar atoatestiutoare.

In 2008 la inceputul verii eram la Preveza, Grecia. Barca pe uscat din toamna trecuta astepta sa-i pun motor nou sa sa-l mai refac o data pe cel vechi.
Cumparasem un motor bijuterie din Franta, l-am pus in portbagaj impreuna cu tot atelierul mecanic si m-am infiintat la barca dornic de munca.
Imagine

Munca si Grecia sant doua substantive care nu merg nicicum impreuna in aceeasi propozitie si am descoperit asta foarte subit, dupa numai cateva zile de zbatere. FMIul a descoperit asta de-abia acum, puteau sa ma intrebe pe mine ca le-as fi spus din timp!

Intai ca te ucide caldura. Daca te-apuca ora 11 si ai de muncit afara te-ai scos: la vreo 45 grade ar trebui sa tii mereu dusul rece deschis deasupra capului.
Al doilea te potoleste spiritul locului: pai daca nici un grec nu misca nici tu nu ai cum, ca depinzi de ei vrei nu vrei. De exemplu incercati sa schimbati toata transmisia unei barci facuta in sistem imperial (adica totul masurat in tzoli si inchi) la Cuca Macaii in fundul Greciei. Incercati sa cautati o piulita cu diametrul de un tzol si un sfert si vedeti cam ce se intampla! Curaj gaina!
Al treilea te franeaza ispita: cand o mare cu apa la 29 grade (masurata cu ceasul, sa n-avem vorbe) e la sub 10 metri de tine, cum sa stai sa mesteresti plin de motorina si unsoare in loc sa faci o baie mica, sa prinzi un calcan doi, sa-i grataresti si sa traiesti bine! Ca doar oameni santem!

Asa ca incercam si eu sa fac tot ce puteam pana pe la 10, 10 jumate si apoi snorkelling de voie pana se umple sacosa de peste necesar si suficient sa acopere gratarul. Si asa ma chinuiam zi de zi.
Imagine


Si cum stateam eu asa mai mult pe sub barca la smotru mai trecea lume, vecini din marina, cu priviri compatimitor-admirative.
Imagine

Printre vecini era unul vizavi, alt mare mester care tot trebaluia la barca lui. Noi doi eram cei mai harnici din toata marina, daca ar fi avut aia gazeta de perete ne-ar fi facut pioneri fruntasi.
Intram noi in vorba intr-o zi ca toti oamenii care-si mai imprumuta o scula, un ciocan, un ceva de folos, ca eu venisem pregatit cu lucrurile mele. Stiam ca daca n-am grecii imi imprumuta o bormasina cu 20 euro pe zi asa ca adusesem scule la greu. Nu mai stiu ce i-a trebuit, mi-a cerut, i-am dat cu drag ca intre vecini de suferinta si asa a inceput totul.
Ca sa va dati seama de fundal trebuie sa va descriu putin operele la care lucram fiecare: Franky a mea statea de 6 luni acolo ca o doamna in suferinta, traindu-si demn batranetile. Old lady! Barca omului era un velier cam de 15m, recent facut pe comanda din aluminiu in NL, derivor rabatabil si scofet dupa scofet. Tovarasul proprietar nu precupetise nici un efort si nci un banut si rezultatul arata mai degraba a bibelou decat a barca.

Si unde nu ne intovarasim noi asa pe nesimtite, de la o zi la alta, pe la 11 aparea el la mine la atelier cu o sticla de vin rece, avea frigider in marime naturala pe vila, nu se juca. Panoul lui electric era mai mare ca motorul meu. Si venea el sa ne hidratam zi de zi la umbra lui old lady, si tot stateam la povesti si chestii tehnice si apoi el pleca sa-si faca somnul de frumusete si eu scufundarea de nutritie. Si seara daca mai lucram ceva, bine, daca nu, si mai bine ca nu stateam degeaba.

Descoperisem noi un fenomen tare placut: dupa ce au construit tunelul de sub golf, toate feriboturile au disparut brusc, lungile cheuri de acostare au ramas goale, soseaua la fel, trafic ioc, musterii nema. Baietii care aveau carciumi la buza feriboturilor au inchis si ei si gata kalimera, go home palicari. Dar un grec mai hotarat s-a prins ca ar putea rezista totusi cu taverna acolo mizand pe o singura carte: clienti din cele trei marina de pe mal. Carte greu de jucat ca daca ii superi cu ceva pe singurii musterii pe care ii ai poti sa inchizi si sa go home si tu. Asa ca palicarul asta inventase un sistem foarte simplu: nu gatea decat doua maxim trei feluri pe seara intr-o cantitate limitata, si le vindea la preturi rezonabile, nici prea prea nici foarte foarte. Tot chichirezul era sa aiba grija ca mancarea aia sa fie proaspata si super gustoasa altfel musterii si-o puteau face si singuri pe barca. Si facea omuletul niste scofeturi grecesti de te lingeai pe unde iese, vorba unui coleg din armata, intelectual fin. Si ca musteriu trebuia sa stii chichirezul: sa nu vii nici prea devreme ca nu e gata potolul, dar nici prea tarziu ca nu mai gaseai nimic, rezolvitori harnici gasindu-se in fiecare seara.
Si ne-a invatat si pe noi cei doi mesteri cineva din marina despre minunea asta si am inceput sa profitam de ea la sange. Ma rog, nu chiar la sange, dar la Retsina da.
Activitatea se desfasura cam asa: pe la 7.30, 8 maxim ne gateam ca taranii cand merg la primarie si ne infiintam la casa de cultura. Daca nimeream prea devreme, ne hidratam, daca nimeream la tzanc ne infingeam in farfurii ca lupii la stana si mai ceream si mai udam si mai ceream pana se goleau cratitzele grecului. In fiecare seara era alt fel de mancare asa ca nu ne plictiseam stomacele. Si acum imi ploua in gura la gustul de risoto cu calamari, mancam din asta cate trei farfurii fest, credea grecu' ca trebuie sa cheme salvarea dar si-a dat seama pana la urma cu cine are de-a face si ne invatase moravurile si stia si cate Retsina trebuie in frigider.

Hans, ca sa il chema pe mesterul no.2 era din Olanda, fericit pensionar pe la 50 de ani, lucrase in aviatia militara si acum era la o binemeritate retragere. Ce fel de aviatie facuse nu stiu dar e primul aviator pe care l-am cunoscut in viata mea caruia nu-i placea sa discute cu patos despre superioritatea lui F-16 asupra Migului 29 si in general despre avioane. Nici acum nu stiu de fapt ce job avusese el dar nici nu l-am tras de limba, mai mult de frigider.

Si cum am format noi acolo asa un duet duios era imposibil sa nu mai stangem emuli. Intr-o zi apar la noi in timpul chermezei de pranz un domn si mai ales o distinsa doamna, bine dotata de acasa, care se prezinta a fi francezi si care martuirisesc politicos ca ne urmaresc (si admira) de mai mult timp si ar dori sa ne invite la cina, la grecu'. Ei pe noi, la cina, la grecu' unde eram deja ca din familie si facusem poteca, asta da gluma buna. Cum nu se face sa refuzi vecinii si mai ales vecinele tzatzoase, aprobam participarea. Seara ne punem noi la 4 ace, bermude si tricouri curate, imi iau si palaria tip neozeelandez, si ne infiintam. Bine, noi eram deja putin aghezmuiti ca nu se cade sa te duci nemancat la nunta.
Imagine
Cand intam pe usa ca fratii Brothers, ne infiintam la masa francezilor si-i salutam ceremonios cum se cade a face doi gentelemani, raman aia bouche bee. Zice doamna: daca m-ar vedea prietenele mele acum nu m-ar crede! -Chere Madame, dar ce, ai nostri de-acasa ne-ar crede?
Si da-i si lupta, si baga, si cara, si mai ada, si povesteste, si mai ada, si razi, si da-i cu bancuri si istorii cu barci si ne-am facut brusc preteni. Finalul de la Casablanca era nimic, aia pretenie ce s-a infiripat acolo. Dupa aia dimineata ne beam cafeaua toti cum cucoanele, ceva rar tare. Si povesti si vizite prin oras si alea si alea. Trai neneaca si cu bani putini.

Si-am dus-o noi asa mult timp si ar mai fi dus-o povestitorul si azi poate daca nu-si baga dracul coada, ca-n toate povestile.
Intr-o zi pe la pranz apare nevasta lui Hans si-l vad pe asta brusc schimbat la culoare, cu pantaloni lungi si rar la prezenta. Si imi explica doamna, vag ofuscata, ca acest regim desantat nu mai poate continua pentru ca Hans este suferind de o boala grava si ea a venit tocmai din Tarile de Jos sa-l ajute sa tina regim si sa aiba grija de el sa nu se prapadeasca ca prea sufera. Si a avut grija: nu scapa ala din lant nicicum, cred ca si la pipi se ducea cu plantonul dupa el. Si dupa vreo doua saptamani l-a luat acasa "ca avem o nunta in familie". Eu in gandul meu: Mai femeia lui Dumnezeu, pai tu ce crezi ca faceam noi aici seara de seara era parastas?

Si uite asa s-a stricat o mare pretenie, ca si francezii au trebuit mai apoi sa plece in Hexagon si am rams singurel la treaba pe sub barca si la vanatoare pe sub apa. Si mai tarziu am terminat treaba, am dat barca la apa si am plecat si eu pe cele carari fara pulbere.

Vorba poetului medieval: Mais ou sont les calamars d'antant?
Ma mai uit din cand in cand, din ce in ce mai rar, pe blogul lui scris numai in olandezasa vad prin care insula greceasca a mai ajuns din visul lui de inconjura lumea, ma uit la pozele in care isi plimba familionul prin Egee cu minunea aia de barca dar lumina aia din ochi pe care o avea in fata calamarilor cu risoto nu i-o mai gasesc. Sic transit!

S-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa!

Imagine
Ultima oară modificat Joi Aug 04, 2011 10:54 pm de către skipper, modificat de 2 ori în total.
Ubi allii finiverant, inde incipimus nos!

Ioana
Obergefreiter
Obergefreiter
Mesaje: 34
Membru din: Sâm Mai 14, 2011 8:20 am

Re: OAMENI PE APA

Mesaj necitit de Ioana »

Frumoase povesti...

Avatar utilizator
skipper
Flottillenadmiral
Flottillenadmiral
Mesaje: 2579
Membru din: Mar Apr 19, 2011 7:35 pm
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: OAMENI PE APA

Mesaj necitit de skipper »

Niste oameni cu niste barci in vreme de restriste!
De unde se vede ca nu marimea barcii conteaza ci marimea sufletului de la timona!
( Naratorul povestii e nimeni altul decat naufragiatul Tom Hanks)

Ubi allii finiverant, inde incipimus nos!

Solitaire
Stabsgefreiter
Stabsgefreiter
Mesaje: 90
Membru din: Joi Iun 23, 2011 2:44 pm

Re: OAMENI PE APA

Mesaj necitit de Solitaire »

Bravo, superb!

Avatar utilizator
skipper
Flottillenadmiral
Flottillenadmiral
Mesaje: 2579
Membru din: Mar Apr 19, 2011 7:35 pm
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: OAMENI PE APA

Mesaj necitit de skipper »

Si inca vreo cativa oameni pe o alta barca in alt loc!

Ubi allii finiverant, inde incipimus nos!

Litovoi
Oberstabsgefreiter
Oberstabsgefreiter
Mesaje: 131
Membru din: Joi Mai 12, 2011 9:37 pm
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: OAMENI PE APA

Mesaj necitit de Litovoi »

superb,
visez sa ajung si eu in viata asta singurel pe acolo.
De ce oamenii îşi pierd timpul cu lucruri care nu le folosesc după moarte?

Avatar utilizator
skipper
Flottillenadmiral
Flottillenadmiral
Mesaje: 2579
Membru din: Mar Apr 19, 2011 7:35 pm
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: OAMENI PE APA

Mesaj necitit de skipper »

Litovoi scrie:superb,
visez sa ajung si eu in viata asta singurel pe acolo.
Cum adica "singurel"?
Ubi allii finiverant, inde incipimus nos!

Scrie răspuns